Harta vacanțelor din februarie 2023 pentru fiecare județ

Ministrul Educației a anunțat că au fost stabilite vacanțele mobile din luna februarie a anului viitor, în întreg sistemul de învățământ. 30 dintre județele țării vor avea vacanța mobilă în perioada 20-24 februarie, 10 județe – în perioada 13-17 februarie, iar Ilfov și Suceava vor avea vacanță în a doua săptămână a lunii februarie (6-10 feb.)

Share:

 

 

Inspectoratele școlare au avut termen până luni, 30 mai 2022, să transmită Ministerului Educației perioada în care este programată vacanța școlară din februarie 2023, potrivit unui document emis de Minister la începutul lunii. Conform structurii anului școlar 2022-2023, elevii au o săptămână de vacanță în luna februarie. Această săptămână este stabilită de fiecare inspectorat școlar.



Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declara că a cerut inspectoratelor şcolare să decidă prin consultare cu părinţii, elevii şi cu toţi cei implicaţi în educaţie care va fi săptămâna pentru vacanţa din luna februarie:

„Data de 30 mai este data limită până la care am cerut tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să decidă prin consultare cu părinţi, elevi şi cu toţi cei implicaţi în educaţie care va fi săptămâna pentru vacanţa din februarie – a doua săptămână, a treia săptămână sau a patra săptămână. Până la finele acestei luni, 30 mai, fiecare inspectorat şcolar judeţean, după procesul de consultare, va anunţa şcolile din acel judeţ în ce săptămână au vacanţa din luna februarie. Pentru că este singura vacanţă mobilă. Toate celelalte date sunt absolut clare”.

Share: